TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a tămânjér (reg.) s. n., pl. tămânjéreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
tămânjer n. Mold.: băț de fătut cașul. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)