tăgaduĭálă [!] f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a tăgădui.
Sursa: Dicționaru limbii românești
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Nerecunoaștere, negare, contestare. – Din tăgădui + suf. -eală.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. [Pr.: -du-ia-] – Tăgădui + suf. -eală.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a tăgăduiálă s. f., g.-d. art. tăgăduiélii; pl. tăgăduiéliSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. – Tăgădui + suf. -eală.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)