TUȘÉU, tușeuri, s. n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavități anatomice naturale, spre a constata starea lor; metodă de investigarea unei cavități naturale. 2. Felul în care un pianist atinge clapele pianului în timpul execuției unei piese muzicale. 3. (Impr.) Tușă1 (IV). – Din fr. toucher.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TUȘÉU s.n. 1. (Med.) Palpare a unui organ, spre a se constata starea sănătății lui; tact. ♦ Senzație produsă de pipăirea cu mâna a unei țesături pentru a-i constata gradul de finețe. 2. Fel de a executa o bucată muzicală la un instrument cu claviatură. 3. Fel de a aplica culorile în pictură; tușă (I,1) [în DN]. [< fr. touché].Sursa: Dicționar de neologisme
TUȘÉU s. n. 1. (med.) examinare prin palpare a unui organ intern, spre a se constata starea sănătății lui; tact. 2. senzație produsă de pipăirea cu mâna a unei țesături pentru a-i constata gradul de finețe. 3. manieră de a apăsa tastele la un instrument cu claviatură (la pian). 4. fel de a aplica culorile în pictură. (< fr. touché)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
tușéu s. n., art. tușéul; pl. tușéuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită TUȘÉU, tușeuri, s. n. 1. Palpare a unui organ anatomic, intern sau a unei cavități anatomice naturale, spre a constata starea lor; metodă de investigare a unei cavități naturale. 2. Felul în care un pianist atinge clapele pianului în timpul execuției unei piese muzicale. 3. (Impr.) Tușă1 (IV). – Din fr. toucher.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)