Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele turtur:

túrtur1 s.n. (înv.) tremur, fior, înfiorare.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme



túrtur2, -ă, adj. (reg.) acricios.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

túrtur, -ă adj. (d. turturică ?). Mold. nord. Mere turture, un fel de mere (acrișoare ?).
Sursa: Dicționaru limbii românești

turtur a. Mold. acricios: mere turture CR. [Cf. turta (lupului)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚÚRȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țúrțure s. m.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țúrțur s. m., pl. țúrțuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țúrțur (est) și țúrțure (vest) m. (var. din zurzur și zorzon și rudă cu cĭucure, struț 1 țirțiră și țîrîĭ). Vîrf de gheață (stalactită) care se formează la streșinĭ cînd zăpada se topește ziŭa și îngheață noaptea. – Și țorțurĭ (Bz.), țurțurĭ, zdrențe care atîrnă la o haĭnă, șfichĭurĭ la bicĭ. Și struțĭ (Mold.), țurțurĭ. Și stur, m. (Ps. S. 148, 8).
Sursa: Dicționaru limbii românești

țurțur m. Mold. picătură de ploaie înghețată: crengi de țurțuri încărcate AL. [Reduplicat din țur! variantă din țăr! (ca țărțără din țăr!; cf. țără), onomatopee exprimând o picurare înceată].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚÚRȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țurțure s. m.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)