TURCALÉȚ s. m. v. turculeț.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
turcaleț s. n. sg. fese, dosSursa: Dicționar de argou al limbii române turcaléț (zmeu) s. n., pl. turcaléțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită turcaléț n., pl. e (bg. tŭrkalec, care se rostogolește, d. tŭrkalĕam, rostogolesc). Zmeŭ de forma pereĭ și care, cînd e înălțat, se clatină mereŭ, pe cînd cel în patru colțurĭ e stabil. – Se numește și zmeŭ turcesc (pin [!] confuziune cu Turc).
Sursa: Dicționaru limbii românești
TURCALÉȚ s. m. v. turculeț.Sursa: Dicționarul limbii române moderne turcaleț s. n. sg. fese, dosSursa: Dicționar de argou al limbii române turcaléț (zmeu) s. n., pl. turcaléțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
turcaléț n., pl. e (bg. tŭrkalec, care se rostogolește, d. tŭrkalĕam, rostogolesc). Zmeŭ de forma pereĭ și care, cînd e înălțat, se clatină mereŭ, pe cînd cel în patru colțurĭ e stabil. – Se numește și zmeŭ turcesc (pin [!] confuziune cu Turc).
Sursa: Dicționaru limbii românești
