Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele turbure:

TÚRBURE adj. v. tulbure.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

túrbure (-ri), s. m. – Hasmuțachi (Anthriscus cerefolium). Mag. turbolya (Tiktin), cu apropiere de turbure.
Sursa: Dicționarul etimologic român


túrbure adj. – Lipsit de limpezime. – Var. tulbure și der. Mr. turbur. Lat. *túrbύlus (Pușcariu 1774; Philippide, II, 565; REW 8998), cf. calabr. trúvolo, túrbulu, sicil. trúbbulu, lom. tórbor, prov. trebol, fr. trouble, cat. terbol, alb. tarbulj.Der. turbura (mr. turburare), vb. (a-și pierde claritatea), din lat. *turbŭlāre (Pușcariu 1774; REW 8997), cf. prov. treblar, fr. troubler, alb. turbuljoń; turburător, adj. (care tulbură; agitator; neliniștitor); turbureală, s. f. (faptul de a fi tulbure, agitație, neliniște); turburel, s. m. (vin nou, încă nelimpezit); turburiu (var. turburos), adj. (tulbure, întunecat, închis).
Sursa: Dicționarul etimologic român

túrbure (vest) și túlbure (est) adj. (lat. *túrbulus îld. túrbidus, turbure, supt [!] infl. luĭ limpede, răpede [!]). Nelimpede, întunecat din pricina nomoluluĭ, a drojdiiĭ orĭ a aburuluĭ din aer: apă, vin, atmosferă turbure. Fig. Întunecat, deranjat, painjinit [!]: minte, privire, turbur. Nesigur, amenințător: situațiunea politică e turbure. Adv. A vedea, a se vedea turbure.
Sursa: Dicționaru limbii românești

turbure a. 1. care nu e limpede: apă turbure; 2. fig. întunecat: în turburea ’mpărăție a umbrelor EM. [Lat. *TURBULUS = TURBIDUS]. ║ adv. nedeslușit: a vedea turbure. ║ m. Bot. asmaciuc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TURBÚRE adj. v. tulbure.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

turbure - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul turbura

turbure - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul turbura