Am găsit 44 de definiții pentru cuvantul/cuvintele tur:

TUR1, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură1 (2). ♦ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



TUR2, tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din scr. tur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TUR s.n. 1. Mișcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turație (2); ; tură1 (2). ♦ Tur-retur = dus și întors, plecare și sosire; tur de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; tur de pistă = zbor pe un traseu dreptunghiular, executat în jurul aerodromului. ♦ A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. ♦ Plimbare scurtă, raită. ♦ (Liv.) Acțiune care cere îndemânare, agilitate, putere. ♦ Tur de forță = efort, întreprindere îndrăzneață. 2. (Sport) Parte dintr-un campionat cuprinzând jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în care se parcurge un circuit pe ditanță lungă. 3. (Tehn.) Mișcare circulară în jurul unui ax. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărțile, pe rând. [Pl. -ruri, -re. / < fr. tour, cf. lat. turnus – instrument pentru întors].
Sursa: Dicționar de neologisme

TUR s. n. 1. mișcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turație (2); tură1 (2). ♦ ~-retur = dus și întors, plecare și sosire; ~ de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; ~ de pistă = zbor de pe un traseu dreptunghiular, în jurul aerodromului. ♦ a trage primul ~ de manivelă = a începe turnarea unui film. ◊ plimbare scurtă, raită. ♦ ~ de oraș = vizitare, cu un mijloc de transport, a unui centru de interes turistic. ◊ acțiune care cere îndemânare, agilitate, putere. ♦ ~ de forță = efort, întreprindere îndrăzneață. 2. (sport) prima parte dintr-un campionat, jumătate din totalul etapelor. ◊ întrecere sportivă (de ciclism), în care se parcurge un circuit pe distanță lungă. ♦ ~ de scrutin = (prima sau a doua) etapă a unor alegeri care se repetă. 3. (tehn.) mișcare circulară în jurul unui ax. 4. (la jocul de cărți) ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărțile, pe rând. (< fr. tour)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

tur (turi), s. m. – Fundul pantalonilor. Sb., cr. tur (Cihac, II, 427). Nu este clară eventuala legătură cu stur. Dacă aparține familiei sb. stura „rogojină de papură”, sturati „a cădea, a face să cadă”, sturac „cocean de porumb cu pănușă”, pare să reprezinte poate o rădăcină ca cea a lui sturlat. stylum, care indică ideea de „coloană” sau de „cilindru gol”. În acest caz, prin aceeași familie ar trebui să se explice tureac (var. tureatcă), s. n. și f. (carîmb; ciorap fără talpă, pulpar). Următoarele ipoteze prezentate în această privință nu sînt convingătoare: în loc de trubeatcă, din sl. trąba, cf. trîmbă (Cihac, II, 427), soluție imposibilă fonetic; în legătură cu alb. trik (Philippide, II, 738); din v. germ. theobroch, gepig. *theubreki, de unde lat. med. tubroces (Diculescu 179; Diculescu, ZRPh., XLI, 425; Sandfeld 97); din mag. török, alb. *turek (Skok, ZRPh., XLIII, 101 și ZRPh., L, 252; REW 8967N); din lat. thylacusgr. θύλαϰος (Densusianu, GS, I, 350; Rosetti, II, 82; Candrea).
Sursa: Dicționarul etimologic român

tur interj. – Exprimă ideea de flecăreală. Creație expresivă, cf. dur, zur, hur, mor etc. – Der. turavura, adv. (vorbărie goală); turlu-burlu, adv. (nebunește); turui (var. torăi, torosi), vb. (a vorbi mult și repede, a durui; a gurlui porumbeii); turuială (var. turuitură), s. f. (vorbărie, trăncăneală); turlui, vb. (Mold., a suna, a cînta din...., a zornăi); turluitură, s. f. (Mold., sunet, murmur, zvon); turlac, adj. (amețit, zăpăcit, mai ales de băutură sau de somn), probabil în loc de *turulac, sau de *trulac, cf. trululu, mr. turlu „nebun” (după Șeineanu, II, 369, Tiktin și Candrea, din tc. torlak „ușuratic”; după Scriban, de la Turlaci, populație turanică din Basar.); turlăci, vb. (a ameți, a zăpăci).
Sursa: Dicționarul etimologic român

tur (tururi), s. n. – Învîrtire, ocol. Fr. tour.Der. turaj, s. n. (mișcare giratorie), barbarism tehnic, folosit de Camil Petrescu.
Sursa: Dicționarul etimologic român

tur s. n., pl. túruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) tur n., pl. urĭ (sîrb. tur. V. tureac). Fundu pantalonilor saŭ izmenelor. – Și m. pl. (ca la Pan), dar tot cu înț. de un singur fund de pantalonĭ (eŭf. în locu altuĭ cuv.): cine caută guriĭ, i se desgolesc turiĭ (cine face lux de mîncare, sărăcește. It. grassa cucina, povertá vicina, bucătăria grasă, sărăcia vecină).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *tur n., pl. urĭ (fr. tour, învîrtitură, d. tourner, a întoarce). Învîrtitură, ocol: un tur la vals. Raĭtă, plimbare scurtă. – Pop. tură, pl. e saŭ ĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

tur n. 1. mișcare circulară: un tur de vals AL.; 2. preumblare mică: a face un tur prin oraș (= fr. tour).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

tur m. îndoitura nădragilor sub bată: cine caută gurii, îi se desgolesc turii PANN. [Serb. TUR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TUR1, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură1 (2). ◊ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TUR2, tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din sb. tur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TUR1, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură1 (2). ♦ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TUR2, tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din scr. tur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TUR s.n. 1. Mișcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turație (2); ; tură1 (2). ♦ Tur-retur = dus și întors, plecare și sosire; tur de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; tur de pistă = zbor pe un traseu dreptunghiular, executat în jurul aerodromului. ♦ A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. ♦ Plimbare scurtă, raită. ♦ (Liv.) Acțiune care cere îndemânare, agilitate, putere. ♦ Tur de forță = efort, întreprindere îndrăzneață. 2. (Sport) Parte dintr-un campionat cuprinzând jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în care se parcurge un circuit pe ditanță lungă. 3. (Tehn.) Mișcare circulară în jurul unui ax. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărțile, pe rând. [Pl. -ruri, -re. / < fr. tour, cf. lat. turnus – instrument pentru întors].
Sursa: Dicționar de neologisme

TUR s. n. 1. mișcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turație (2); tură1 (2). ♦ ~-retur = dus și întors, plecare și sosire; ~ de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; ~ de pistă = zbor de pe un traseu dreptunghiular, în jurul aerodromului. ♦ a trage primul ~ de manivelă = a începe turnarea unui film. ◊ plimbare scurtă, raită. ♦ ~ de oraș = vizitare, cu un mijloc de transport, a unui centru de interes turistic. ◊ acțiune care cere îndemânare, agilitate, putere. ♦ ~ de forță = efort, întreprindere îndrăzneață. 2. (sport) prima parte dintr-un campionat, jumătate din totalul etapelor. ◊ întrecere sportivă (de ciclism), în care se parcurge un circuit pe distanță lungă. ♦ ~ de scrutin = (prima sau a doua) etapă a unor alegeri care se repetă. 3. (tehn.) mișcare circulară în jurul unui ax. 4. (la jocul de cărți) ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărțile, pe rând. (< fr. tour)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

tur (turi), s. m. – Fundul pantalonilor. Sb., cr. tur (Cihac, II, 427). Nu este clară eventuala legătură cu stur. Dacă aparține familiei sb. stura „rogojină de papură”, sturati „a cădea, a face să cadă”, sturac „cocean de porumb cu pănușă”, pare să reprezinte poate o rădăcină ca cea a lui sturlat. stylum, care indică ideea de „coloană” sau de „cilindru gol”. În acest caz, prin aceeași familie ar trebui să se explice tureac (var. tureatcă), s. n. și f. (carîmb; ciorap fără talpă, pulpar). Următoarele ipoteze prezentate în această privință nu sînt convingătoare: în loc de trubeatcă, din sl. trąba, cf. trîmbă (Cihac, II, 427), soluție imposibilă fonetic; în legătură cu alb. trik (Philippide, II, 738); din v. germ. theobroch, gepig. *theubreki, de unde lat. med. tubroces (Diculescu 179; Diculescu, ZRPh., XLI, 425; Sandfeld 97); din mag. török, alb. *turek (Skok, ZRPh., XLIII, 101 și ZRPh., L, 252; REW 8967N); din lat. thylacusgr. θύλαϰος (Densusianu, GS, I, 350; Rosetti, II, 82; Candrea).
Sursa: Dicționarul etimologic român

tur interj. – Exprimă ideea de flecăreală. Creație expresivă, cf. dur, zur, hur, mor etc. – Der. turavura, adv. (vorbărie goală); turlu-burlu, adv. (nebunește); turui (var. torăi, torosi), vb. (a vorbi mult și repede, a durui; a gurlui porumbeii); turuială (var. turuitură), s. f. (vorbărie, trăncăneală); turlui, vb. (Mold., a suna, a cînta din...., a zornăi); turluitură, s. f. (Mold., sunet, murmur, zvon); turlac, adj. (amețit, zăpăcit, mai ales de băutură sau de somn), probabil în loc de *turulac, sau de *trulac, cf. trululu, mr. turlu „nebun” (după Șeineanu, II, 369, Tiktin și Candrea, din tc. torlak „ușuratic”; după Scriban, de la Turlaci, populație turanică din Basar.); turlăci, vb. (a ameți, a zăpăci).
Sursa: Dicționarul etimologic român

tur (tururi), s. n. – Învîrtire, ocol. Fr. tour.Der. turaj, s. n. (mișcare giratorie), barbarism tehnic, folosit de Camil Petrescu.
Sursa: Dicționarul etimologic român

tur s. n., pl. túruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) tur n., pl. urĭ (sîrb. tur. V. tureac). Fundu pantalonilor saŭ izmenelor. – Și m. pl. (ca la Pan), dar tot cu înț. de un singur fund de pantalonĭ (eŭf. în locu altuĭ cuv.): cine caută guriĭ, i se desgolesc turiĭ (cine face lux de mîncare, sărăcește. It. grassa cucina, povertá vicina, bucătăria grasă, sărăcia vecină).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *tur n., pl. urĭ (fr. tour, învîrtitură, d. tourner, a întoarce). Învîrtitură, ocol: un tur la vals. Raĭtă, plimbare scurtă. – Pop. tură, pl. e saŭ ĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

tur n. 1. mișcare circulară: un tur de vals AL.; 2. preumblare mică: a face un tur prin oraș (= fr. tour).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

tur m. îndoitura nădragilor sub bată: cine caută gurii, îi se desgolesc turii PANN. [Serb. TUR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TUR1, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură1 (2). ◊ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TUR2, tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din sb. tur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TUR1, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură1 (2). ♦ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TUR2, tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din scr. tur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TUR s.n. 1. Mișcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turație (2); ; tură1 (2). ♦ Tur-retur = dus și întors, plecare și sosire; tur de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; tur de pistă = zbor pe un traseu dreptunghiular, executat în jurul aerodromului. ♦ A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. ♦ Plimbare scurtă, raită. ♦ (Liv.) Acțiune care cere îndemânare, agilitate, putere. ♦ Tur de forță = efort, întreprindere îndrăzneață. 2. (Sport) Parte dintr-un campionat cuprinzând jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în care se parcurge un circuit pe ditanță lungă. 3. (Tehn.) Mișcare circulară în jurul unui ax. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărțile, pe rând. [Pl. -ruri, -re. / < fr. tour, cf. lat. turnus – instrument pentru întors].
Sursa: Dicționar de neologisme

TUR s. n. 1. mișcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turație (2); tură1 (2). ♦ ~-retur = dus și întors, plecare și sosire; ~ de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; ~ de pistă = zbor de pe un traseu dreptunghiular, în jurul aerodromului. ♦ a trage primul ~ de manivelă = a începe turnarea unui film. ◊ plimbare scurtă, raită. ♦ ~ de oraș = vizitare, cu un mijloc de transport, a unui centru de interes turistic. ◊ acțiune care cere îndemânare, agilitate, putere. ♦ ~ de forță = efort, întreprindere îndrăzneață. 2. (sport) prima parte dintr-un campionat, jumătate din totalul etapelor. ◊ întrecere sportivă (de ciclism), în care se parcurge un circuit pe distanță lungă. ♦ ~ de scrutin = (prima sau a doua) etapă a unor alegeri care se repetă. 3. (tehn.) mișcare circulară în jurul unui ax. 4. (la jocul de cărți) ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărțile, pe rând. (< fr. tour)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

tur (turi), s. m. – Fundul pantalonilor. Sb., cr. tur (Cihac, II, 427). Nu este clară eventuala legătură cu stur. Dacă aparține familiei sb. stura „rogojină de papură”, sturati „a cădea, a face să cadă”, sturac „cocean de porumb cu pănușă”, pare să reprezinte poate o rădăcină ca cea a lui sturlat. stylum, care indică ideea de „coloană” sau de „cilindru gol”. În acest caz, prin aceeași familie ar trebui să se explice tureac (var. tureatcă), s. n. și f. (carîmb; ciorap fără talpă, pulpar). Următoarele ipoteze prezentate în această privință nu sînt convingătoare: în loc de trubeatcă, din sl. trąba, cf. trîmbă (Cihac, II, 427), soluție imposibilă fonetic; în legătură cu alb. trik (Philippide, II, 738); din v. germ. theobroch, gepig. *theubreki, de unde lat. med. tubroces (Diculescu 179; Diculescu, ZRPh., XLI, 425; Sandfeld 97); din mag. török, alb. *turek (Skok, ZRPh., XLIII, 101 și ZRPh., L, 252; REW 8967N); din lat. thylacusgr. θύλαϰος (Densusianu, GS, I, 350; Rosetti, II, 82; Candrea).
Sursa: Dicționarul etimologic român

tur interj. – Exprimă ideea de flecăreală. Creație expresivă, cf. dur, zur, hur, mor etc. – Der. turavura, adv. (vorbărie goală); turlu-burlu, adv. (nebunește); turui (var. torăi, torosi), vb. (a vorbi mult și repede, a durui; a gurlui porumbeii); turuială (var. turuitură), s. f. (vorbărie, trăncăneală); turlui, vb. (Mold., a suna, a cînta din...., a zornăi); turluitură, s. f. (Mold., sunet, murmur, zvon); turlac, adj. (amețit, zăpăcit, mai ales de băutură sau de somn), probabil în loc de *turulac, sau de *trulac, cf. trululu, mr. turlu „nebun” (după Șeineanu, II, 369, Tiktin și Candrea, din tc. torlak „ușuratic”; după Scriban, de la Turlaci, populație turanică din Basar.); turlăci, vb. (a ameți, a zăpăci).
Sursa: Dicționarul etimologic român

tur (tururi), s. n. – Învîrtire, ocol. Fr. tour.Der. turaj, s. n. (mișcare giratorie), barbarism tehnic, folosit de Camil Petrescu.
Sursa: Dicționarul etimologic român

tur s. n., pl. túruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) tur n., pl. urĭ (sîrb. tur. V. tureac). Fundu pantalonilor saŭ izmenelor. – Și m. pl. (ca la Pan), dar tot cu înț. de un singur fund de pantalonĭ (eŭf. în locu altuĭ cuv.): cine caută guriĭ, i se desgolesc turiĭ (cine face lux de mîncare, sărăcește. It. grassa cucina, povertá vicina, bucătăria grasă, sărăcia vecină).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *tur n., pl. urĭ (fr. tour, învîrtitură, d. tourner, a întoarce). Învîrtitură, ocol: un tur la vals. Raĭtă, plimbare scurtă. – Pop. tură, pl. e saŭ ĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

tur n. 1. mișcare circulară: un tur de vals AL.; 2. preumblare mică: a face un tur prin oraș (= fr. tour).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

tur m. îndoitura nădragilor sub bată: cine caută gurii, îi se desgolesc turii PANN. [Serb. TUR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TUR1, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură1 (2). ◊ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TUR2, tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din sb. tur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚUR interj. (Var.) Zur.
Sursa: Dicționarul etimologic român

țur, interj. care arată scurgerea apeĭ, a grăunțelor, a nisipuluĭ ș. a. V. țuruĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești