tulúc (-ci), s. m. – Vițel, juncan. – Var. tulucan. Mag. tulok (Tiktin). În Trans.Sursa: Dicționarul etimologic român tulúc, -i, s.m. – 1. Vițel, juncan: „Om tare cât doi tuluci, adică doi junci” (A. Radu 1941: 14). 2. Pui de urs (în Săcel, Vișeu și Borșa) (ALR 1973: 576). Tulucu, poreclă în Dragomirești. – Din magh. tulok „junc” (Țiplea 1906).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
tulúc și -úng m. (ung. tulok). Trans. Junc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ȚULÚC, țuluci, s. m. (Reg.) Moț1, ciuf. – Cf. bg. culuf, rom. zuluf.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ȚULÚC s. m. (Mold.) Zuluf. (din bg. zuluf, culuf)Sursa: Dicționarul etimologic român țulúc (reg.) s. m., pl. țulúciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită țulúc n., pl. e (ngr. dzulufi [scris tzu-], zuluf). Mold. Fam. A apuca de țuluc, a apuca de chică (de păr), a trage o păruĭală. V. cĭuf, moț.
Sursa: Dicționaru limbii românești
țuluc n. Mold. chică: mi-l lua de țuluc CR. [Cf. gr. mod. TSULÚFI, zuluf].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȚULÚC, țuluci, s. m. (Reg.) Moț1, ciuf. – Cf. bg. culuf, rom. zuluf.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)