TRÍȘTE s. f. v. striște.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a tríște s. f. – Soartă. – Var. înv. striște, strînște. Sl. sŭręsta „întîmplare” (Miklosich, Lexicon, 953; Cihac, II, 372), cf. bg. srĕštŭ „întîmplare”, sb. sredja „soartă”, mag. szerencse „fericire”. – Der. răstriște (var. restriște), s. f. (nenorocire, nefericire, mîhnire), cu pref.răs-.Sursa: Dicționarul etimologic român
tríște s. f., g.-d. art. tríștii; pl. triștiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tríște și (vechĭ) stríște și strînște f. (bg. srĭešta, întîlnire, d. vsl. sŭrenšta, srenšta sŭrĭeteniĭe, strĭeteniĭe, d. sŭrĭetati, a întîlni; rus. strĭetenie. V. răstriște, stretenie). Munt. Olt. Soartă, noroc: a avut triște de ploaĭe la timp. – La Vlah.: sînt oamenĭ care aduc noroc, după cum îs alțiĭ purtătorĭ de triște (= nenoroc. Univ. 1909, 4 Aŭg., 1, 5). V. loavă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
triște f. soartă: îl găsia văietându-și triștea OD. [Și striște = bulg. SREȘTŬ, întâlnire (fericită sau nefericită), considerată, după credințele poporului, ca piază bună sau rea].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TRÍȘTE, s. f. v. striște.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
triște - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul trișcă
triște - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul trișcă
triște - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul trișcă
triste - Adjectiv, feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul trist
triste - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul trist
triste - Adjectiv, feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul trist