TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a trimíte (-t, -mís), vb. – A dispune ca cineva să se ducă undeva, a mîna. – Var. trimete, Mold. tremite, Trans. tremete, Banat trămete, înv. trămite. Megl. trimet, trimes, istr. tremetu. Lat. trāmittĕre (Pușcariu 1763; REW 8849), cf. v. it. tramettere, prov., cat. trametre. – Der. trimis (var. trimes), s. n. (sol, delegat, împuternicit); trimițător, adj. (expeditor; s. n., transmițător); trimițătură, s. f. (înv., trimitere).Sursa: Dicționarul etimologic român
trimíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 să trimítă; ger. trimițấnd; part. trimísSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită trimite (trimete) v. 1. a ordona cuiva să meargă undeva: a trimite copiii la școală; 2. a dispune ca un lucru să fie transportat undeva: a trimite o scrisoare. [Vechiu-rom. trămeate = lat. TRAMITTERE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TRIMÍTE, trimít, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuției, a da pe ușă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniță, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicații cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinație; a expedia. 6. A transmite prin cineva vești, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)