TRIANGULÁȚIE, triangulații, s. f. Ansamblu de operații geodezice care au ca scop stabilirea foarte precisă a coordonatelor unui număr de puncte de pe teren, prin intermediul unor triunghiuri ale căror vârfuri sunt aceste puncte. ♦ Rețea de triunghiuri stabilită pe teren, care constituie baza oricărei măsurători topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TRIANGULÁȚIE s.f. Operație trigonometrică prin care pot fi determinate suprafețe și distanțe, împărțind terenul într-o rețea de triunghiuri și determinând elementele acestora. ♦ Ansamblul triunghiurilor unei ridicări geodezice. [Gen. -iei. / cf. fr. triangulation].
Sursa: Dicționar de neologisme
TRIANGULÁȚIE s. f. ansamblu de operații geodezice prin care pot fi determinate suprafețe și distanțe, împărțind terenul într-o rețea de triunghiuri echilaterale în vederea stabilirii coordonatelor punctelor de pe teren. ◊ rețea de triunghiuri, baza unei ridicări topografice. (< fr. triangulation)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
trianguláție (tri-an-, -ți-e) s. f., art. trianguláția (-ți-a), g.-d. art. trianguláției; pl. trianguláții, art. trianguláțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită TRIANGULÁȚIE, triangulații, s. f. Metodă de lucru geodezică prin care se determină coordonatele punctelor de pe teren. ♦ Ansamblu de triunghiuri de pe teren, care constituie infrastructura oricărei ridicări topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)