TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TRANSPOZITÍV, -Ă adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. [< fr. transpositif].
Sursa: Dicționar de neologisme
TRANSPOZITÍV, -Ă adj. (despre limbi) care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. (< fr. transpositif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
!transpozitív (tran-spo-/trans-po-) adj. m., pl. transpozitívi; f. transpozitívă, pl. transpozitíveSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *transpozitív, -ă adj. (d. lat. transpósitus, transpus, cu sufixu -iv. V. pozitiv). Gram. Propriŭ a transpune cuvintele, care, avînd terminațiunĭ care arată raporturile gramaticale, îșĭ schimbă locu fără să sufere înțelesu: latina și greceasca-s limbĭ transpozitive.
Sursa: Dicționaru limbii românești
transpozitiv a. ce are facultatea de a transpune: limbi transpozitive, în cari raporturile vorbelor între ele sunt indicate prin terminațiunile lor, ca greaca și latina.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)