TRANC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o cădere sau de o lovitură puternică și bruscă. [Var.: tránca interj.] – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a tranc interj. – Exprimă ideea de zgomot sau de pocnet. Creație expresivă, cf. tronc, clanț. – Der. tranca-fleanca (var. treanca-fleanca), interj. (exprimă ideea de flecăreală sau de vorbă lungă), pentru partea a doua a compusului cf. fleancă; trăncăi (var. trăncăni), vb. (a hodorogi, a trosni, a flecări, a melița); trăncălău, s. m. (palavragiu, limbut); trăncănaie (var. trăncănea, trancafuse, catrafuse), s. f. (fleac, bagatelă, moft; boarfe), ultimele forme sînt mai puțin clare, cf. catrafuse, primele, probabil de la un pl. al formei următoare; trăncăneală, s. f. (flecăreală, mîncărime de limbă). Din rom. provine mag. trankálo (Edelspacher 23), cf. și bg. drănkanie „flecăreală”.Sursa: Dicționarul etimologic român
tranc/tránca(-tránca) interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tranc și trac, interj. care arată zgomotu mecanizmuluĭ uneĭ arme de foc (nu pocnitură): puse mîna pe pistol și tranc ! V. tracatrucă, poc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tranc! int. imită slobozirea săgeții sau puștii. [Onomatopee (v. tronc)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TRANC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o cădere sau de o lovitură puternică și bruscă. [Var.: tránca interj.] – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)