TÓRTĂ s. f. v. tort2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TÓRTĂ s.f. v. tort.
Sursa: Dicționar de neologisme
*tórtă f., pl. e (germ. torte, d. lat. torta, turtă. V. tort 2). Tort, un fel de pandispan [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești
tortă f. prăjitură în formă de turtă: tortă de migdale sau de ciocoladă. [Nemț. TORTE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TÓRTĂ s. f. v. tort2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) TÓRȚĂ, torțe, s. f. 1. Faclă. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică de înaltă frecvență, având aspectul unei flăcări de lumânare. [Var.: (înv.) tórție s. f.] – Din it. torcia. Cf. fr. torche.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TÓRȚĂ s.f. 1. Faclă, făclie. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică asemănătoare unei flăcări, care apare pe conductoarele de înaltă frecvență. [Pl. -țe. / cf. fr. torche, it. torcia].
Sursa: Dicționar de neologisme
TÓRȚĂ s. f. 1. faclă, făclie. 2. tip de descărcare electrică asemănătoare unei flăcări, care apare pe conductoarele de înaltă frecvență. (< it. torcia, după fr. torche)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
tórță (-țe), s. f. – Faclă, masala. – Var. înv. torție. It. torcia, cf. fr. torche. Der. directă de la un lat. *torcŭla (Pușcariu 1745) nu este probabilă. – Der. torțar, s. n. (sfeșnic mare).Sursa: Dicționarul etimologic român torță, torțe s. f. (glum.) țigară.Sursa: Dicționar de argou al limbii române tórță s. f., g.-d. art. tórței; pl. tórțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *tórță f., pl. e (fr. torche și it. torcia, d. lat. pop. *torca, adică „răsucită”, d. torquére, a răsuci. V. torc). Masala, făclie, făclie făcută din fire saŭ bețe unse cu rășină saŭ cu altă substanță inflamabilă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
torță f. 1. făclie: brazii se aprind ca ’nalte torțe AL.; 2. fig. pricină: aprinse torța vechilor uri naționale BĂLC. (= fr. torche).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TÓRȚĂ, torțe, s. f. 1. Faclă. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică de înaltă frecvență, având aspectul unei flăcări de lumânare. [Var.: (înv.) tórție s. f.] – Din it. torcia. Cf. fr. torche.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)