toroápă, toroápe, s.f. (reg.) 1. grijă, preocupare. 2. (fig.) om înalt și slab. 3. (fig. și fam.) bucluc, necaz.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
toroápă (-pe), s. f. – 1. Mîrțoagă, gloabă. – 2. Încurcătură, necaz. Origine incertă. Probabil în legătură cu rus. toropitĭ „a grăbi”, cf. rut. toropa „mocăit” (Candrea).Sursa: Dicționarul etimologic român
toroápă (oa dift.) f., pl. e (d. toropesc). Vest. 1. Grijă, dîrdoră: îĭ vin toropelele1. (Noŭa Rev. Rom. 1900, 7, supl. 2, 167), a dat în toroapa măritatuluĭ (Boc.). 2. (cp. cu toropală). Iron. Om înalt și slab, dîrjală, prăjină, cocîrlă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
toroapă f. fig. și fam. bocluc: scăparăm de astă toroapă POP. [Tras din toropì].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a