Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele tor:

TOR, toruri, s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din fr. tore.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TOR1 s.n. 1. Corp solid obținut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul său, dar care nu trece prin centrul cercului; toroidă. 2. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată de obicei la baza unei coloane. [< fr. tore, cf. lat. torus – coardă].
Sursa: Dicționar de neologisme


TOR2 s.n. (Franțuzism) Neplăcere, nemulțumire; pagubă, prejudiciu. [Pl. -ruri. / < fr. tort].
Sursa: Dicționar de neologisme

tor s.n. (reg.) 1. tizic. 2. toriște. 3. leșie care rămâne după ce s-a scos săpunul.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

TOR1 s. n. 1. toroid (2). 2. mulură convexă cu profil semicircular, la baza sau la capitelul unei coloane, la ancadramente. (< fr. tore)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

-TÓR2, -TOÁRE suf. „(cel) care face”, „nume de agent”, „practicant al unei meserii”. (< fr. -teur, -trice, cf. lat. -torem, -tricem)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

tor s. n. – Tizic. Bg. tor (Candrea). – În Olt. și Banat. – Der. torină, s. f. (Olt., tizic), din sb. torina; toriște (var. turiște), s. f. (Olt., tizic; Trans., loc unde mănîncă oile, torină); storiște, s. f. (loc de întîlnire, de ședere a vitelor sau cerbilor), bg. torište; torofină (var. torohină), s. f. (resturi de semințe, de fructe stoarse), probabil prin contaminare cu boștină, în Munt.; toreni, vb. (Banat, a îngrășa solul, a gunoi); (s)trușnic, s. m. (turtă, reziduuri de semințe ale plantelor oleaginoase), probabil în loc de *(s)torușnic (după Candrea, în legătură cu sb. trušni „de tărîțe”); turiță, s. f. (scai mărunt, Galium aparine), din sb. turica, cf. cr., slov., rus. torica (Candrea, II, 427; Conev 46); turicioară, s. f. (coada-racului, Agrimonia eupatoria); turicel (var. turicea), s. m. (plantă, Turritis glabra); var. a cuvîntului anterior (după Tiktin și Candrea, formație artificială care pornește de la numele științific).
Sursa: Dicționarul etimologic român

tor n. (bg. tor, băligar; sîrb. tor, țarc, ocol de vite; pol. tór, drum bătut. V. toriște, tîrlă). Vest (rev. I. Crg. 4, 250, și 9, 94). Băligar, tizic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

tor (corp geometric, mulură) s. n., pl. tóruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

TOR, toruri, s. n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din fr. tore.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)