Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele tonalitate:

TONALITÁTE, tonalități, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scări muzicale față de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Înălțime caracteristică a unei vocale în scara normală a tonurilor. ♦ Intonație deosebită în unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton2 (II 1). 2. Ton2 (II 2). ♦ Ambianță cromatică specifică unui tablou. – Din fr. tonalité.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TONALITÁTE s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Gamă care stă la baza unei compoziții muzicale. 2. Intonație deosebită, în unele limbi, a unor cuvinte, care se scriu la fel, dar au sensuri diferite. II. 1. Nuanță a culorilor. 2. Trăsătură dominantă, notă specifică a unei scrieri. [Cf. fr. tonalité].
Sursa: Dicționar de neologisme

TONALITÁTE s. f. 1. (muz.) complex de relații de natură armonică stabilit între sunetele modurilor major și minor cu sunetul principal (tonica.). ◊ gamă care stă la baza unei compoziții muzicale. 2. intonație, modulație a vorbirii. 3. nuanță a culorilor; ambianță cromatică a unei picturi. 4. trăsătură dominantă, notă specifică a unei scrieri, a gândirii, a unei stări sufletești etc. (< fr. tonalité)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*tonalitáte f. (fr. tonalité, d. tonal, relativ la ton [d. ton, ton], care ca formă e ca central față de con-centric). Felu tonuluĭ uneĭ bucățĭ muzicale: tonalitatea se arată pin [1] armatura cheiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

tonalitáte s. f., g.-d. art. tonalitắții; pl. tonalitắți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tonalitate f. Muz. 1. proprietate caracteristică a unui ton; 2. calitatea unei bucăți scrise într’un ton bine determinat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TONALITÁTE, tonalități, s. f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scări muzicale față de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Înălțime caracteristică a unei vocale în scara normală a tonurilor. ♦ Intonație deosebită în unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton2 (II 1). 2. Ton2 (II 2). ♦ Ambianță cromatică specifică unui tablou. – Din fr. tonalité.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)