TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat carne, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a tocătór n., pl. oare (d. a toca). Fundu pe care se toacă carnea.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tocătór1 adj. m., pl. tocătóri; f. sg. și pl. tocătoáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tocătór2 (cuțit, planșă) s. n., pl. tocătoáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tocător n. 1. cuțit mare de tocat carnea; 2. scândură pe care se toacă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TOCĂTÓR, -OÁRE, tocători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care toacă, care mărunțește, care zdrobește ceva. II. S. n. 1. Cuțit mare sau mașină de tocat came, nutreț etc. 2. Placă de lemn, de material plastic etc. pe care se toacă zarzavaturi, came etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocătoáre s. f.] – Toca + suf. -ător.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)