TOALETÁ vb. I. tr., refl. (Fam.) A(-și) face toaleta. [Pron. to-a-. / < fr. toiletter].
Sursa: Dicționar de neologisme
TOALETÁ vb. I. tr., refl. (fam.) a(-și) face toaleta. ◊ a curăța, a face mai estetic. II. tr. a pregăti o hartă pentru utilizarea în scop tactic. (< fr. toiletter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
TOALÉTĂ, toalete, s. f. 1. Faptul de a se găti, de a se dichisi (spălându-se, pieptănându-se, îmbrăcându-se); dichisire, îngrijire, găteală. ◊ Loc. adj. De toaletă = care servește la îngrijirea și la curățarea corpului. ♦ Closet (prevăzut cu chiuvetă). 2. (Concr.) Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte (femeiască); p. restr. rochie. 3. (Concr.) Mobilă compusă dintr-o oglindă și mai multe dulăpioare, rafturi etc., unde se țin obiectele necesare îngrijirii tenului, părului etc. [Pr.: to-a-] – Din fr. toilette.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TOALÉTĂ s.f. 1. Faptul de a se spăla, de a se peria, de a se îmbrăca, de a se găti; dichisire; îngrijire; găteală. ♦ (Med.) Curățire a unei plăgi sau a zonei operatorii. 2. Closet. 3. Îmbrăcăminte (mai ales femeiască). 4. Mobilă cu oglindă pe care se țin obiectele necesare îngrijirii tenului, a părului etc. [Pron. to-a-. / < fr. toilette < toile – pânză].
Sursa: Dicționar de neologisme
TOALÉTĂ s. f. 1. faptul de a se spăla, pieptăna etc.; faptul de a se găti, a se dichisi. ♦ a-și face ă = a se găti. ◊ (med.) curățire a unei plăgi sau a zonei operatorii. 2. totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte și de podoabă (femeiască). 3. mobilă cu oglindă pe care se țin obiectele necesare îngrijirii tenului, a părului etc. 4. cameră de baie cu lavoar, closet și duș. (< fr. toilette)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
toalétă (-te), s. f. – 1. Găteală, împodobire. – 2. Masă de baie, lavabou. – 3. Curățenie. – Mr. duvalete. Fr. toilette, mr. prin intermediul ngr. ντου(β)αλέττα.Sursa: Dicționarul etimologic român *toáletă (oa 2 silabe) f., pl. e (fr. toilette, dim. d. toile, pînză, lat. tela. V. teară). Îmbrăcăminte femeiască, rochie: toaletă de vară, de călătorie, de doliŭ. A-țĭ face toaleta, a te găti (a te spăla, pĭeptăna, îmbrăca), a te ferchezui. Cabinet de toaletă, odaĭe de spălat fața, de ferchezuit (une-orĭ, eŭf., și „latrină”: s´a dus la toaletă).
Sursa: Dicționaru limbii românești
!toalétă (toa-) s. f., g.-d. art. toalétei; pl. toaléteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită toaletă f. 1. mobilă pe care s’așează cele necesare curățeniei sau gătelii; 2. acțiunea de a se spăla, găti, îmbrăca: a-și face toaleta; 3. toate cele privitoare la îmbrăcăminte, găteală: a purta o toaletă simplă (= fr. toilette).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TOALÉTĂ, toalete, s. f. 1. Faptul de a se găti, de a se dichisi (spălându-se, pieptănându-se, îmbrăcându-se); dichisire, îngrijire, găteală. ◊ Loc. adj. De toaletă = care servește la îngrijirea și la curățarea corpului. ♦ Closet (prevăzut cu chiuvetă). 2. (Concr.) Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte (femeiască); p. restr. rochie. 3. (Concr.) Mobilă compusă dintr-o oglindă și mai multe dulăpioare, rafturi etc., unde se țin obiectele necesare îngrijirii tenului, părului etc. [Pr.: toa-] – Din fr. toilette.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)