Am găsit 15 definiții pentru cuvantul/cuvintele tiu:

TIU interj. Exclamație care exprimă regretul, mirarea etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



tiu (reg.) interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

TIU interj. (Reg.) Exclamație care exprimă regretul, mirarea etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚIU1 interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. 2. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȚIU2, țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiune a pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țíu interj. – Imită zgomotul vibrației sau al flexiunii, al încovoierii. – Var. țîu, și der. Creație expresivă, cf. fiu.Der. țiu, s. n. (secure mică; daltă); țiui, vb. (a șuiera, a fluiera, a vibra; a suna; a zornăi; a hurui, a bîzîi în urechi), var. ciui, cf. it. ciuire „a chițăi șoarecii”; țiuitură, s. f. (fluierat, șuierat); țiuit, s. n. (șuierat); țiuitoare, s. f. (hîrîitoare, huruitoare); țîu, s. n. (Banat, talangă).
Sursa: Dicționarul etimologic român

țiu, țiuri s. n. gură.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

țiu1/țiu-țíu interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țiu2 (reg.) [pron. țiu] s. n., art. țíul; pl. țíuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) țiŭ n., pl. urĭ. Tîrnăcop cu un singur cĭoc, și acela lățit, cu care se scot petrele [!] din pavaj (Doĭna, 1, 15). Prah. Țapină. Dun. Raz, rang. Dor. Rît. Surlă. – Și țîŭ. V. țiĭac.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) țiŭ, ținut, V. țin.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) țiŭ interj. care arată țiuitu. – În est țîŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ȚIU1 interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. 2. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚIU2, țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

țîŭ, V. țiŭ 1, 2 și 3.
Sursa: Dicționaru limbii românești

Forme flexionare:

țiu - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul ține

țiu - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul ține