Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele testament:

TESTAMÉNT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris în întregime, datat și semnat de testator. Testament autentic = testament întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege. 2. (În sintagmele) Vechiul Testament = parte a Bibliei cuprinzând textele referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Cristos). Noul Testament = parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile și alte scrieri religioase (de după nașterea lui Cristos). – Din lat. testamentum, fr. testament.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TESTAMÉNT s.n. Act prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. [Pl. -te, -turi. / < lat. Testamentum, cf. fr. testament].
Sursa: Dicționar de neologisme

TESTAMÉNT s. n. 1. act juridic prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. 2. operă tardivă a unui scriitor sau artist, considerată ca ultima expresie a concepțiilor sale estetice ori literare. (< fr. testament, lat. testamentum, germ. Testament)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

testamént (-te), s. n. – Act juridic ce cuprinde dorințele cuiva după moarte. Lat. testamentum (sec. XVII). – Der. testa, vb., din fr. tester; testamentar, adj., din fr. testamentaire; testator, adj., din fr. testateur.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*testamént n., pl. e (lat. testamentum, d. testari, a testa). Act autentic pin [!] care spuĭ ce să se facă cu averea ta după moartea ta. (Cînd e scris, datat și iscălit de tine, se numește olograf; cînd e primit în prezența judecătoruluĭ și marturilor [!], se numește public saŭ autentic; cînd e predat judecătoruluĭ în plic închis și sigilat, se numește mistic). Vechĭu Testament, cărțile sfinte din ainte [!] de Hristos (Pentateucu, Profețiĭ și Agiografiĭ); Noul Testament, cărțile sfinte de după Hristos (Evangheliile, Actele Apostolilor, Epistolele și Apocalipsu). V. biblie, diată.
Sursa: Dicționaru limbii românești

testamént s. n., pl. testaménte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

testament n. act autentic prin care cineva declară ultima sa voință și dispune de averea-i după moartea sa; Vechiul-Testament, colecțiunea cărților biblice; Noul-Testament, Evangheliile, Faptele Apostolilor, Epistolele și Apocalipsul.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TESTAMÉNT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris în întregime, datat și semnat de testator. Testament autentic = testament întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege. 2. (în sintagmele) Vechiul Testament = prima parte a Bibliei recunoscută și de mozaici și de creștini, cuprinzând textele referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Hristos). Noul Testament = a doua parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile și alte scrieri religioase (de după nașterea lui Hristos), recunoscute numai de creștini. – Din lat. testamentum, fr. testament.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TESTAMÉNT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris în întregime, datat și semnat de testator. Testament autentic = testament întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege. 2. (În sintagmele) Vechiul Testament = parte a Bibliei cuprinzând textele referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Cristos). Noul Testament = parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile și alte scrieri religioase (de după nașterea lui Cristos). – Din lat. testamentum, fr. testament.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

TESTAMÉNT s.n. Act prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. [Pl. -te, -turi. / < lat. Testamentum, cf. fr. testament].
Sursa: Dicționar de neologisme

TESTAMÉNT s. n. 1. act juridic prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. 2. operă tardivă a unui scriitor sau artist, considerată ca ultima expresie a concepțiilor sale estetice ori literare. (< fr. testament, lat. testamentum, germ. Testament)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

testamént (-te), s. n. – Act juridic ce cuprinde dorințele cuiva după moarte. Lat. testamentum (sec. XVII). – Der. testa, vb., din fr. tester; testamentar, adj., din fr. testamentaire; testator, adj., din fr. testateur.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*testamént n., pl. e (lat. testamentum, d. testari, a testa). Act autentic pin [!] care spuĭ ce să se facă cu averea ta după moartea ta. (Cînd e scris, datat și iscălit de tine, se numește olograf; cînd e primit în prezența judecătoruluĭ și marturilor [!], se numește public saŭ autentic; cînd e predat judecătoruluĭ în plic închis și sigilat, se numește mistic). Vechĭu Testament, cărțile sfinte din ainte [!] de Hristos (Pentateucu, Profețiĭ și Agiografiĭ); Noul Testament, cărțile sfinte de după Hristos (Evangheliile, Actele Apostolilor, Epistolele și Apocalipsu). V. biblie, diată.
Sursa: Dicționaru limbii românești

testamént s. n., pl. testaménte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

testament n. act autentic prin care cineva declară ultima sa voință și dispune de averea-i după moartea sa; Vechiul-Testament, colecțiunea cărților biblice; Noul-Testament, Evangheliile, Faptele Apostolilor, Epistolele și Apocalipsul.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TESTAMÉNT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris în întregime, datat și semnat de testator. Testament autentic = testament întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege. 2. (în sintagmele) Vechiul Testament = prima parte a Bibliei recunoscută și de mozaici și de creștini, cuprinzând textele referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Hristos). Noul Testament = a doua parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile și alte scrieri religioase (de după nașterea lui Hristos), recunoscute numai de creștini. – Din lat. testamentum, fr. testament.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)