TÉMPO s. n. 1. Viteză, iuțeală cu care se execută o piesă muzicală, conform conținutului și caracterului ei. ♦ Ritm, cadență. 2. (Lingv.) Viteză de succesiune a silabelor cuvintelor în cursul vorbirii; ritm al vorbirii. – Din it., fr. tempo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TÉMPO s.n. 1. Mișcare, grad de rapiditate cu care trebuie cântată o piesă muzicală. ♦ Ritm, cadență. 2. (Lingv.) Viteză de succesiune a silabelor cuvintelor în cursul vorbirii; ritm al vorbirii. // adv. A tempo (muz.; ca indicație de execuție) = revenind la mișcarea de la început. [Art. tempóul. / < it., fr. tempo].
Sursa: Dicționar de neologisme
TÉMPO I. s. n. grad de rapiditate cu care trebuie executată o lucrare muzicală; mișcare, ritm, cadență. II. adv. (muz.) a ~ = revenind la mișcarea de la început. (< it., fr. tempo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
témpo s. n., art. témpoul; pl. témpouriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *témpo n. (cuv. it.). Muz. Ritm, cadență, măsura timpuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
TÉMPO, tempouri, s. n. 1. Viteză, iuțeală cu care se, execută o piesă muzicală, conform conținutului și caracterului ei. ♦ Ritm, cadență. 2. (Lingv.) Viteză de succesiune a silabelor cuvintelor în cursul vorbirii; ritm al vorbirii. – Din it., fr. tempo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)