TAVÁ s. f. v. tavă.Sursa: Dicționarul limbii române moderne TAVÁ s. f. v. tavă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
tavá adv. – Prin tăvălire, mușcînd pămîntul. Origine îndoielnică, probabil expresivă, ca dura, tumba și legată de rădăcina expresivă tăb- „obiect rotund”, cf. tăbueț, tăbîltoc. – Der. tăvăli, vb. (a răsturna, a răsuci, a da de-a dura, a rostogoli în ceva; a scălda, a unge; a murdări, a păta, a mînji; a strica; a uza; a pisa, a mototoli, a-și bate joc), cu suf. expresiv -li, cf. mr. antăvălescu, antăvălire, megl. (an)tăvălés, (an)tăvăliri (după Cihac, II, 243 și Tiktin, din sl. valiti „a învîrti”, cu un pref. tă- greu de explicat, cf. tămînda, tămînji; după Candrea, din sb. tavoljiti „a trăi greu”); tăval (în expresia de-a tăvalul, prin răsturnare, de-a rostogolul); tăvală, s. f. (tăvălug, cilindru care se învîrte); tăvăleală, s. f. (acțiunea de a se tăvăli; trîntă, bătaie; uzură, deteriorare, mai ales a hainelor); tăvălitură, s. f. (loc unde iarba a fost călcată sau tăvălită; urmă, dîră, călcătură); tăvălug (var. tăvăluc, tefelug, mr. tăvăluc), s. n. (sul, rolă, cilindru), cu suf. expresiv -ug(ă), cf. hălăciugă, măciucă, buturugă; tăvălugi (var. tăvăluci), vb. (a mărunți pămîntul cu tăvălugul; a strivi, a netezi); prăstăvăli, vb. (a răsturna); prăstăvala, adv. (Olt., de-a rostogolul). Tiva, adv. (Mold., repede, fuga, în goană), pare să fie var. a lui tava (după Scriban, din bg. otiva „s-a dus”). – Cf. și tărbăci, tearfă, vălătuc, tivi.Sursa: Dicționarul etimologic român táva adv. (d. tăvălesc). Vest. Fam. A da pe cineva tava, a-l tăvăli pe jos, a-l trînti rostogolindu-l și bătîndu-l. V. tumba.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tavá f. (turc. tava, ngr. tavás, bg. sîrb. tava). Est. Vas de aramă rătund [!] saŭ de tinichea în patru colțurĭ de pus la copt plăcinta, pasca ș. a. – În vest tavă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
TAVÁ s. f. v. tavă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal sau de lemn, având forme diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă farfuriile, tacâmurile etc.; tabla. ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (În expr.) A da pe cineva tava (sau tavă) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] Tc. tava.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă1 (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a távă (-ắvi), s. f. – 1. Talger, tipsie, platou. – 2. Vas plat de metal pentru copt la cuptor prăjituri, mîncăruri etc. – Var. Mold. tavá, tăvá. Mr., megl. tavă. Tc. tava (Șeineanu, II, 352; Lokotsch 2751), cf. ngr. νταβᾶς, alb. tavë, bg., sb. tavá.Sursa: Dicționarul etimologic român távă f., pl. tăvĭ și tave (din tavá). Vest. Tavá (de copt plăcinta). Tablá (de adus cafeaŭa). V. tipsie și sinie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
távă s. f., g.-d. art. tắvii; pl. tắviSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tavă f. 1. tigaie de fript; 2. tablă de lemn sau de metal pentru servit cafea, dulceață, ceaiu: fam. a da tavă pe cineva, a-l bate rău. [Mold. tavà = turc. TAVÁ, tigaie].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă1 (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) țávă, V. țeavă.
Sursa: Dicționaru limbii românești