TAVÁN, tavane, s. n. 1. Plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii în tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioară a unei excavații miniere. 2. (Reg.) Scândură de brad, lungă și subțire, folosită la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele două extremități ale unei corăbii, unde dorm corăbierii. – Tc. tavan.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
TAVÁN, tavane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior dintr-o încăpere; plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii în tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioară a unei excavații miniere. 2. (Reg.) Scândură de brad, lungă și subțire, folosită la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele două extremități ale unei corăbii, unde dorm corăbierii. [Pl. și: tavanuri] – Din tc. tavan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a taván (-ne), s. n. – Plafon, pod. – Var. pl. tavanuri. Mr. tăvane, megl. tavan. Tc. tavan (Roesler 603; Șeineanu, II, 352; Lokotsch 2052), cf. ngr. τάβανι, alb., bg., sb. tavan. – Der. tăvăni, vb. (a face tavanul unei încăperi).Sursa: Dicționarul etimologic român taván n., pl. e (turc. tavan, ngr. taváni, bg. sîrb. tavan). Vest. Suprafața de deasupra a uneĭ camere (fr. plafond). – În est bagdadie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
taván s. n., pl. taváneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tavan n. 1. partea de sus a unei camere: tavan de grinzi înnegrite; 2. scândură de brad lungă și subțire (din care se clădește podul casei): butucii de brad se prefăceau în tavanuri. [Turc. TAVAN].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TAVÁN, tavane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior dintr-o încăpere; plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii în tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioară a unei excavații miniere. 2. (Reg.) Scândură de brad, lungă și subțire, folosită la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele două extremități ale unei corăbii, unde dorm corăbierii. [Pl. și: tavanuri] – Din tc. tavan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
TAVÁN, tavane, s. n. 1. Plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii în tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioară a unei excavații miniere. 2. (Reg.) Scândură de brad, lungă și subțire, folosită la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele două extremități ale unei corăbii, unde dorm corăbierii. – Tc. tavan.Sursa: Dicționarul limbii române moderne TAVÁN, tavane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior dintr-o încăpere; plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii în tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioară a unei excavații miniere. 2. (Reg.) Scândură de brad, lungă și subțire, folosită la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele două extremități ale unei corăbii, unde dorm corăbierii. [Pl. și: tavanuri] – Din tc. tavan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a taván (-ne), s. n. – Plafon, pod. – Var. pl. tavanuri. Mr. tăvane, megl. tavan. Tc. tavan (Roesler 603; Șeineanu, II, 352; Lokotsch 2052), cf. ngr. τάβανι, alb., bg., sb. tavan. – Der. tăvăni, vb. (a face tavanul unei încăperi).Sursa: Dicționarul etimologic român taván n., pl. e (turc. tavan, ngr. taváni, bg. sîrb. tavan). Vest. Suprafața de deasupra a uneĭ camere (fr. plafond). – În est bagdadie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
taván s. n., pl. taváneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tavan n. 1. partea de sus a unei camere: tavan de grinzi înnegrite; 2. scândură de brad lungă și subțire (din care se clădește podul casei): butucii de brad se prefăceau în tavanuri. [Turc. TAVAN].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TAVÁN, tavane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior dintr-o încăpere; plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii în tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioară a unei excavații miniere. 2. (Reg.) Scândură de brad, lungă și subțire, folosită la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele două extremități ale unei corăbii, unde dorm corăbierii. [Pl. și: tavanuri] – Din tc. tavan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
