TÁRTRU, tartruri, s. n. 1. Sediment care se depune pe pereții butoaielor cu vin nou; tirighie. 2. Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților. – Fr. tartre.Sursa: Dicționarul limbii române moderne TÁRTRU, tartruri, s. n. 1. Amestec sedimentar depus pe fundul vaselor în care se păstrează vinul și care conține tartrat de potasiu și alte substanțe; tirighie. 2. (Și în sintagma tartru dentar) Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților; detritus. – Din fr. tartre.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
TÁRTRU s.n. 1. Substanță salină care se depune la fundul și pe pereții butoaielor cu vin nou. 2. Substanță calcaroasă care se depune pe coroana dinților; detritus. [Pl. -uri, -re. / < fr. tartre].
Sursa: Dicționar de neologisme
TÁRTRU s. n. 1. substanță salină care se depune pe pereții butoaielor cu vin nou. 2. substanță calcaroasă care se depune pe coroana dinților; detritus. (< fr. tartre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*tártru n., pl. urĭ (fr. tartre, d. mlat. tártarum, poate de orig. ar.). Chim. Depozit salin (tirighie) care se prinde de doagele butoaĭelor saŭ de gărăfile în care a fost vin. Med. Strat gălbuĭ care se formează pe dințĭ cînd nu te foloseștĭ de eĭ, cînd mănîncĭ numaĭ c´o parte. Strat văros care se formează în cazanele cu abur.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tártru s. n., art. tártrul; (tipuri) pl. tártruriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tartru n. 1. depozitul ce vinul lasă în buți și în sticle; 2. sediment ce s’alipește de dinți și le înnegrește smalțul.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TÁRTRU, tartruri, s. n. 1. Amestec sedimentar depus pe fundul vaselor în care se păstrează vinul și care conține tartrat de potasiu și alte substanțe; tirighie. 2. (Și în sintagma tartru dentar) Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților; detritus. – Din fr. tartre.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) TÁRTRU, tartruri, s. n. 1. Sediment care se depune pe pereții butoaielor cu vin nou; tirighie. 2. Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților. – Fr. tartre.Sursa: Dicționarul limbii române moderne TÁRTRU, tartruri, s. n. 1. Amestec sedimentar depus pe fundul vaselor în care se păstrează vinul și care conține tartrat de potasiu și alte substanțe; tirighie. 2. (Și în sintagma tartru dentar) Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților; detritus. – Din fr. tartre.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TÁRTRU s.n. 1. Substanță salină care se depune la fundul și pe pereții butoaielor cu vin nou. 2. Substanță calcaroasă care se depune pe coroana dinților; detritus. [Pl. -uri, -re. / < fr. tartre].
Sursa: Dicționar de neologisme
TÁRTRU s. n. 1. substanță salină care se depune pe pereții butoaielor cu vin nou. 2. substanță calcaroasă care se depune pe coroana dinților; detritus. (< fr. tartre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*tártru n., pl. urĭ (fr. tartre, d. mlat. tártarum, poate de orig. ar.). Chim. Depozit salin (tirighie) care se prinde de doagele butoaĭelor saŭ de gărăfile în care a fost vin. Med. Strat gălbuĭ care se formează pe dințĭ cînd nu te foloseștĭ de eĭ, cînd mănîncĭ numaĭ c´o parte. Strat văros care se formează în cazanele cu abur.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tártru s. n., art. tártrul; (tipuri) pl. tártruriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
tartru n. 1. depozitul ce vinul lasă în buți și în sticle; 2. sediment ce s’alipește de dinți și le înnegrește smalțul.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TÁRTRU, tartruri, s. n. 1. Amestec sedimentar depus pe fundul vaselor în care se păstrează vinul și care conține tartrat de potasiu și alte substanțe; tirighie. 2. (Și în sintagma tartru dentar) Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților; detritus. – Din fr. tartre.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)