TÁRTOR, tartori, s. m. Căpetenia dracilor; drac. ♦ Fig. Conducătorul unei tagme, al unui grup, care conduce cu asprime. ♦ Fig. Om fără scrupule, care își impune voința, care terorizează. – V. tartar.Sursa: Dicționarul limbii române moderne TÁRTOR, tartori, s. m. Căpetenia dracilor; p. gener. drac. ♦ Fig. Conducătorul unei tagme, al unui grup, care conduce cu asprime, despotic. ♦ Fig. Om fără scrupule, care își impune voința, care terorizează, care comite fapte reprobabile. – Cf. tartar2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
tártor (-ri), s. m. – 1. Șeful demonilor și al duhurilor rele în general. – 2. Demon. – 3. Instigator, autor, protagonist al unor fapte rele. – Var. înv. și Mold. tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55), parțial prin intermediul sl. tartarŭ. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu martor (ar trebui să se pornească de la *tartăr, căci tartar reprezintă pronunția mold.). – Der. tartoriță, s. f. (diavoliță; autoarea unei fapte rele). Tartacot, s. m. (spiriduș pitic și rău în basme) poate fi și el o deformare a lui tartar, ca cea din tatar, cf. tatarcă „tătăroaică”. Bg. tartor, pe care Conev 107 îl dă drept etimon al rom., ar putea proveni din rom.Sursa: Dicționarul etimologic român tartor, tartori s. m. 1. om fără scrupule, care își impune voința / care terorizează / care comite fapte reprobabile 2. persoană cu puteri discreționare într-o societate / într-o întreprindere etc.Sursa: Dicționar de argou al limbii române tártor, V. tartar.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tártor s. m., pl. tártoriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tartor n. 1. căpetenia dracilor: mai îngăduește puțin, tartorule ! CR. 2. drac, demon: dihorul ca un tartor te mușcă înveninat ISP.; 3. mai marele: tartorul zeilor pe nume Joie ISP.; 4. om rău, afurisit. [Vechiu-rom. tartar, iad «aceia toți se duc în focul nestins... și în tartar», Cugetări în ora morții, cam 1550 [= lat. TARTARUS numele infernului și al zeului infernal Pluton (printr’un intermediar grecoslavon); cf, în privința sensului, it. Orco, uriaș antropofag; (din lat. ORCUS, sinonim CU TARTARUS)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TÁRTOR, tartori, s. m. Căpetenia dracilor; p. gener. drac. ♦ Fig. Conducătorul unei tagme, al unui grup, care conduce cu severitate, despotic. ♦ Fig. Om fără scrupule, care își impune voința, care terorizează, care comite fapte reprobabile. – Cf. tartar2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)