tarhát, V. tărhat.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tarhat n. Mold. Tr. sarcină, greutate mare: măgari încărcați cu tarhatul pe ei. [Ung. TERH, povară].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. (Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. – Din magh. terhet (acuz. lui teher).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a tărhát (-turi), s. n. – Povară, catrafusele ciobanului. – Var. tîrhat, (Bihor) tărhatiu „sarcină”. Mag. terh, acuz. terhat (Cihac, II, 532; Tiktin; Pușcariu, Lr., 105), cf. rut. terh, slov. Din același cuvînt mag. care înseamnă „încărcat, greu” provine tărhită, s. f. (Trans., potîrniche), datorită felului său de a merge (după ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 402, din sl. tetrĕvĭ „fazan”), din mag. terhes „supraîncărcat”, de unde vine și tăr(h)oasă, s. f. și adj. (însărcinată), cf. grea și ceh. terchavy „grea” și „însărcinată”. Cf. tar.Sursa: Dicționarul etimologic român tărhát n., pl. urĭ (ung. terh, ac. terhet, id. V. tearh). Trans. Olt. Bagaj, calabalîc: toamna cĭobaniĭ se scoboară la șes cu tot tărhatu. – În Munt. tîrhat, în Mold. tarhat (ca talhar, saltar).
Sursa: Dicționaru limbii românești
tărhát (pop.) s. n., pl. tărháturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. (Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. – Din magh. terhet (acuz. lui teher).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)