TALÍM s. n. v. talâm.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
talím, talímuri, s.n. (înv.) 1. plăcăciune, reverență. 2. obicei. 3. dans popular.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
talím (-muri), s. n. – 1. Ceremonial, plecăciune. – 2. Lingușeală. – Mr. tilime „instrucție”, megl. tălim. Tc. talim „îndeletnicire” (Roesler 603; Șeineanu, II, 346; Lokotsch 2008; Ronzevalle 65), cf. ngr. ταλίμι, bg. talim, sb. talum. Sec. XIX, înv.Sursa: Dicționarul etimologic român talím/talấm s. n., pl. talímuri/talấmuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită TALÍM, talimuri, s. n. (înv.) 1. Plecăciune, reverență. 2. Apucătură, deprindere; gest. [Var.: talấm s. n.] – Din tc. talim.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) talî́m n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] talim, învățătură, exercițiŭ militar). Vechĭ. Deprindere, obiceĭ. Formalitate, temenea ceremonioasă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
