TAIFÁS, taifasuri, s. n. Conversație familiară, intimă, pe teme minore; flecăreală, pălăvrăgeală plăcută; taifet. – Din ngr. taïfás.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a taĭfás n., pl. urĭ (ngr. taĭfás, ceată, d. turc. ar. taĭfa, ceată, echipaj de corabie; sp. taifa. Cp. cu cetărez, cuvînt, vorbă). Fam. Vorbă (conversațiune) lungă și fără grijă: a te pune, a ședea la taĭfas. V. tală și iliș.
Sursa: Dicționaru limbii românești
taifás s. n., pl. taifásuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită taifas n. 1. sindrofie, conversațiune familiară: după masă se puseră la taifas AL.; 2. pl. vorbe goale, palavre: șed la taifasuri pe divan AL. [Gr. mod. TAIFÁS, ceata, sindrofie, de unde convorbire (cf. cuvânt)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TAIFÁS, taifasuri, s. n. Conversație familiară, intimă, pe teme minore; flecăreală, pălăvrăgeală plăcută; taifet. – Din ngr. taïfás.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)