TABULATÚRĂ, tabulaturi, s. f. Sistem de notație muzicală cu ajutorul cifrelor sau literelor, folosit în sec. XV-XVII pentru instrumentele polifonice (orgă, clavecin etc.). – Din germ. Tabulatur.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
TABULATÚRĂ s.f. v. tablatură.
Sursa: Dicționar de neologisme
TABULATÚRĂ s. f. 1. sistem vechi de notație muzicală cu ajutorul literelor, cifrelor și al altor semne așezate pe linii paralele, pentru instrumentele cu claviatură și cu coarde ciupite. 2. sistem de reguli componistice al artei meistersängerilor. (< germ. Tabulatur, lat. tabulatura)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
TABULATÚRĂ (‹ germ.) s. f. 1. Sistem de notație muzicală constând în utilizarea unor combinații de litere și cifre, folosit în sec. 15-17, în vestul Europei, pentru instrumentele polifonice (orgă, laută, clavecin, chitară ș.a.). 2. Tratat care cuprinde regulile artei componistice a meistersängerilor.Sursa: Dicționar enciclopedic tabulatúră s. f., g.-d. art. tabulatúrii; pl. tabulatúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită TABULATÚRĂ, tubulaturi, s. f. Sistem de notație muzicală cu ajutorul cifrelor sau literelor, folosit în sec. XV-XVII pentru instrumentele polifonice (orgă, clavecin etc.). – Din germ. Tabulatur.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 