Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele tabie:

TÁBIE, tăbii, s. f. (Înv.) 1. Ridicătură de pământ construită în jurul unui loc întărit, spre a-l apăra. 2. Tabără (1); redută. [Pl. și: tabii] – Din tc. tabya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

tábie (-ii), s. f. – Redută. – Mr. tabvie. Tc. tabia, din arab. ta’bija (Șeineanu, III, 115; Lokotsch 1969), cf. ngr. τάμπια. Sec. XVII, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român


tábie f., pl. tăbiĭ și tabiĭ (turc. tabiá, d. ar. ta'biĭe; ngr. tábia). Redută: o tabie, adecă [!] o baștă den [!] afară de șanțurĭ (Cost. 1, 281). Dolj. Șanțu care desparte satu de ogor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

tábie (înv.) (-bi-e) s. f., art. tábia (-bi-a), g.-d. art. tábiei; pl. tắbii/tábii, art. tắbiile/tábiile (-bi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tabie f. bastion, redută: acolo ridicară Nemții o tabie între rîu și sat BĂLC. [Turc. TABIA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TÁBIE, tăbii, s. f. (înv.) 1. Ridicătură de pământ construită în jurul unui loc întărit, pentru a-l apăra. 2. Tabără (1); redută. [Pl. și: tabii] – Din tc. tabya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)