Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele tătarcă:

TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. – Tătar + suf. -că.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



tătárcă, s.f. – (bot.) Mei tătăresc, din care se confecționează măturile; mălai de mături. Termen general în Transilvania (ALR 1956: 145). – Din sl. tatarka, cf. magh. tatarka (< tc. tat, tatar).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

tătárcă f., pl. e (d. Tătar). Vechĭ. Ĭapă tătărească. Cojoc lung, tohoarcă (V. vinghercă). Azĭ. Btș. Tivdă (tĭugă) saŭ și tărtăcuță. Hrișcă (care a fost adusă la noi de Tătariĭ din Crimeĭa).
Sursa: Dicționaru limbii românești

!tătárcă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tătárcei/tătắrcii; pl. tătárce/tătắrci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tătarcă f. 1. femeia tătarului; 2. iapă tătărească: pe o tătarcă încăleca POP.; 3. cojoc lung: o tătarcă roșie blănită cu vulpe FIL.; 4. Bot. Tr. a) tărtăcuță; b) hrișcă (introdusă în Europa orientală de Tătarii din Crimea).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, folosit ca ploscă sau ca felinar. [Pl. și: tătărci] – Tătar + suf. -că.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. – Tătar + suf. -că.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

tătárcă, s.f. – (bot.) Mei tătăresc, din care se confecționează măturile; mălai de mături. Termen general în Transilvania (ALR 1956: 145). – Din sl. tatarka, cf. magh. tatarka (< tc. tat, tatar).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

tătárcă f., pl. e (d. Tătar). Vechĭ. Ĭapă tătărească. Cojoc lung, tohoarcă (V. vinghercă). Azĭ. Btș. Tivdă (tĭugă) saŭ și tărtăcuță. Hrișcă (care a fost adusă la noi de Tătariĭ din Crimeĭa).
Sursa: Dicționaru limbii românești

!tătárcă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tătárcei/tătắrcii; pl. tătárce/tătắrci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tătarcă f. 1. femeia tătarului; 2. iapă tătărească: pe o tătarcă încăleca POP.; 3. cojoc lung: o tătarcă roșie blănită cu vulpe FIL.; 4. Bot. Tr. a) tărtăcuță; b) hrișcă (introdusă în Europa orientală de Tătarii din Crimea).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, folosit ca ploscă sau ca felinar. [Pl. și: tătărci] – Tătar + suf. -că.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)