SĂRÍT1 s. n. Acțiunea de a sări; săritură. – V. sări.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
sărit, -ă, săriți, -te adj. nebun, dementSursa: Dicționar de argou al limbii române sărít1 (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită !sărít2 s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită sărít, -ă adj. (d. a-țĭ sări mințile). Fam. Țicnit, zevzec, zălud.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sărit a. și m. ieșit din minți, nebun: e cam sărit.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SĂRÍT1 s. n. Acțiunea de a sări; săritură. – V. sări.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SĂRÍT2, -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (în expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (în expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
sărit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul sări