SUSPICIÚNE, suspiciuni, s. f. Lipsă de încredere în cineva, îndoială în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. suspicion, lat. suspicio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SUSPICIÚNE s.f. Bănuială, presupunere; neîncredere. [Pron. -ci-u-. / cf. fr. suspicion, it. suspicione, lat. suspicio].
Sursa: Dicționar de neologisme
SUSPICIÚNE s. f. nesiguranță, îndoială privind corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. (< fr. suspicion, lat. suspicio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
suspiciúne (-ci-u-) s. f., g.-d. art. suspiciúnii; pl. suspiciúniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *suspiciúne f. (lat. suspicio, -ónis). Jur. Bănuĭală. Suspiciune legală, bănuĭală permisă de lege, cum ar fi cînd acuzatu ar avea siguranță că va fi condamnat orĭ achitat de jurațĭ, și atuncĭ e trimes la judecată în alt oraș.
Sursa: Dicționaru limbii românești
SUSPICIÚNE, suspiciuni, s. f. Lipsă de încredere în cineva, îndoială în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. suspicion, lat. suspicio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)