SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (Ieșit din uz; în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SUPLEÁNT, -Ă s.m. și f. (În trecut) Judecător care deținea prima treaptă ierarhică în magistratură. ♦ Suplinitor. // adj. Membru supleant = membru al unui organ de partid sau de stat care exercită atribuțiile titularului în lipsa lui, având drept de vot consultativ. [Pron. -ple-ant. / < fr. suppléant].
Sursa: Dicționar de neologisme
SUPLEÁNT, -Ă I. s. m. f., adj. suplinitor. II. adj. mémbru ~ = membru al unui organ de partid sau de stat care exercită atribuțiile titularului în lipsa lui, având drept de vot consultativ (azi neuzitat). III. s. m. (în trecut) judecător care deținea prima treaptă ierarhică în magistratură. (< fr. suplléant)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
supleánt (su-ple-ant) s. m., pl. supleánțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită supleant m. locțiitor de judecător.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
*supleánt m. (fr. suppléant, d. suppléer, a suplini). Suplinitor de judecător, judecător stagiar.
Sursa: Dicționaru limbii românești
SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (în vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)