SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a sumuțá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumúțăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
sumuțà v. a asmute: nu-ți sumuța câinele PANN. [Lat. SUMMUTTIEE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SUMUȚÁ, sumúț, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦ Refl. (Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi. 2. Intranz. (Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. – Lat. *submotiare (< submotum).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)