STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A stingheri mișcările cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a strâmtorá (a ~) vb., ind. prez. 3 strâmtoreázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
strâmtorà v. a aduce la strâmtoare.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A limita posibilitățile de mișcare ale cuiva; a îngrămădi într-un loc strâmt, a băga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se mulțumi (de nevoie) cu o viață mai modestă, a-și restrânge cheltuielile destinate comodităților traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)