strấgă, strâgi, s.f. – (mit.) Duh rău: „Dzână slăbănoagă” (Papahagi 1925); „În capătul satului a foc joc de strâgi…” (Bilțiu 1999: 184; Oarța de Sus). – Lat. striga, cf. alb. štrigë „vrăjitoare” (DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș