Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele strigătură:

STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Exclamație onomatopeică; spec. specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt. – Striga + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



strigătură, strigături s. f. (intl.) sentință judecătorească.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

strigătúră, -i, s.f. – Specie a liricii populare, în versuri, cu caracter satiric; chiuitură. După unii autori, o reminiscență a procesiunilor dionisiace, când totul era permis; „se cultiva vorba pe șleau, expresia batjocoritoare ce îmbracă formele strigăturilor noastre populare” (Nițu 1988: 23): „Haideți, fete, la căline, / Că la gioc nu vă ie nime; / Sunteți multe ca iarba / Și bătrâne ca mama” (Papahagi 1925: 220). – Din striga (< lat. *strigare) + -ătură.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

strigătúră s. f., g.-d. art. strigătúrii; pl. strigătúri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

strigătură f. Tr. versuri satirice sau de dragoste pe cari flăcăii le cântă sau le strigă la hore, chiuind uneori la sfârșitul fiecării strigături.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

strigătúră f., pl. ĭ. Chiuitură, glumă populară exprimată în cîte-va versurĭ improvizate și strigate de jucător în horă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Exclamație onomatopeică; spec. specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt. – Striga + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)