Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele stricăciune:

STRICĂCIÚNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă produsă de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



stricăciúne s. f., g.-d. art. stricăciúnii; pl. stricăciúni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

stricăciune f. lucru stricat, pagubă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

stricăcĭúne f. Deteriorare, vătămare, pagubă: ciocnirea a făcut stricăcĭunĭ corăbiiĭ, ploaĭa a cauzat stricăcĭunĭ caselor. Corupțiune. V. avarie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

STRICĂCIÚNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă cauzată de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus. ♦ Vătămare. 2. Efect rău, păgubitor. 3. Depravare, corupție. – Strica + suf. -ăciune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)