Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele streche:

STRÉCHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în sintagma strechea vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în sintagma strechea oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în sintagma strechea cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

stréche (-chi), s. f.1. Varietate de tăun (Hypoderma bovis, Oestrus ovis). – 2. Nebunie, aiureală. – Megl. streaclă. Lat. *oestrĭcŭlusoestrus (Giuglea, Dacor., II, 824; REW 6040a; Rosetti, I, 171). – Der. din sl. strĕkati „a înțepa”, strĕkŭ „țînțar”, cf. sb. strk „tăun” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 373; Conev 52), eventual prin intermediul unui sl. strĕklja (Tiktin; Candrea), nu pare posibil, căci în rom. grupul cl este în mod sigur primitiv (cf. megl.) și că numai elementele lat. prezintă trecerea lui clchi.Der. strechia, vb. (a fugi, a porni în goană, despre animalele înțepate de tăuni; a fugi, a înnebuni).
Sursa: Dicționarul etimologic român


stréche s. f., g.-d. art. stréchei; pl. stréche
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

streche f. 1. insectă foarte periculoasă care bântue calul, oaia, boul (Oestrus): vitele cum aud vara sbârnăitul strechii, pun coada pe spinare și fug orbește în părțile mai umbroase și umede; de aci locuțiunea a da strechea în, a o lua năpraznic la fugă, a înnebuni; 2. fig. furie mare, fugă nebună, nebunie; baba, strechie de dor AL. [Slav. STRĬEKŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

stréche (vest) și stréchie (est) f. (vsl. strĭekŭ, țînțar, strŭkŭ, țîntar, strĭeka, stimul, bold, strĭekati, a împunge, a îmboldi. V. stricnesc). Un fel de muscă mare care împunge vitele vara și le face să fugă ca turbate (căutînd răcoarea și umezeala) numaĭ cît aud zbîrnîĭtu eĭ (hypoderma bovis cu varietatea oestrus ovis). Fig. Furie subită: par’c’a dat (saŭ: a intrat) strechia'n el ! – Strechia îșĭ depune oŭăle în pelea spinăriĭ vitelor, unde râmîn toată ĭarna formînd niște unflăturĭ ca niște nucĭ, din care, pin Maĭ saŭ Ĭuniŭ, ĭese strechia supt formă pe ninfă și cade pe pămlnt. Aci se îmbracă într’o scoarță groasă (gogoașă), din care, peste vre-o patru săptămînĭ, ĭese strechia adultă. Ca să fie ferite vitele de această suferință e bine să li se ungă spinarea cu apă sărată saŭ cu untură de pește. V. tăun.
Sursa: Dicționaru limbii românești

STRÉCHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în compusul strechea-vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor comute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în compusul strechea-oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în compusul strechea-cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fagi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

streche - Verb, Indicativ, perfect simplu, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul strechea