STOG, stoguri, s. n. Grămadă mare de fân, de snopi de grâu (sau de alte păioase), așezată în formă cilindrică și terminată printr-un vârf conic. – Din sl. stogŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a stog (-guri), s. n. – Grămadă de fîn sau de paie. Sl. stogŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 370; Conev 73), cf. bg., sb., cr., slov. stog. – Der. stogoman (var. stogoș(at), Banat stogoșan), adj. (varietate de lînă); stogoșat, adj. (țuguiat).Sursa: Dicționarul etimologic român
stog, -uri, (stoh), s.n. – Claie de paie, snopi de grâu, care se termină cu un vârf conic: „Di pă znop pă cruce, / Di pă cruce pă stog” (Bilțiu 1996: 380). – Din sl. stogŭ.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
stog s. n., pl. stóguriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită stog n. claie de grâu sau de fâni: adună fânul în căpiți și le clădește apoi în stoguri AL. [Bulg. STOGŬ]. ║ adv. în formă de stog: un munte se înalță stog în fața noastră.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
stog n., pl. urĭ (rus. bg. stog, stog, d. vsl. stogŭ, grămadă; ung. asztag). Nord. Claie de fîn (ultima formă care se dă grămeziŭ de fîn ca să se păstreze).
Sursa: Dicționaru limbii românești
STOG, stoguri, s. n. Grămadă mare de fân, de snopi de grâu (sau de alte păioase), așezată în formă cilindrică și terminată printr-un vârf conic. – Din sl. stogŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)