STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a STIVÁ vb. I. tr. (Mar.) A așeza încărcătura unei nave în stivă. [< it. stivare].
Sursa: Dicționar de neologisme
STIVÁ vb. tr. a așeza mărfurile din magazia unei nave în stivă. (< it. stivare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) STÍVĂ, stive, s. f. Mulțime de obiecte de același fel (și cu aceleași dimensiuni), așezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o grămadă; grămadă de obiecte astfel formată. – Din ngr. stivás.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a STÍVĂ s.f. (Mar.) Magazie, loc pe o navă unde este așezată încărcătura. [< it. stiva].
Sursa: Dicționar de neologisme
STÍVĂ s. f. 1. magazie, loc pe o navă unde este așezată încărcătura. 2. (mar.) cală. (< it. stiva)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
stívă (-ve), s. f. – Grămadă de obiecte ordonate. It. (ven.) stiva, prin intermediere orientală, cf. ngr. στοίβα, bg. stiva. – Der. stiva, vb. (a face stive); stivaj, s. n. (operație de încărcare a unei nave), din it. stivaggio.Sursa: Dicționarul etimologic român stívă s. f., g.-d. art. stívei; pl. stíveSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită stívă f., pl. e (ngr. stiva, d. vgr. stoiba). Grămadă de scîndurĭ (lemne, doage) așezate cu rînduĭală (clădite) una peste alta. V. teanc, clit.
Sursa: Dicționaru limbii românești
STÍVĂ, stive, s. f. Mulțime de obiecte de același fel (și cu aceleași dimensiuni), așezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o grămadă; grămadă de obiecte astfel formată. – Din ngr. stivás.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)