Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele stihar:

STIHÁR1, stihare, s. n. Veșmânt lung și larg pe care îl poartă preoții ortodocși în timpul serviciului religios. – Din ngr. stihárion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



STIHÁR2, stihari, s. m. (Rar) Poet, versificator. – Stih + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

stihár (-re), s. n. – Veșmînt, ornament liturgic. Mgr. στιχάριον, ngr. στιχάρι (Murnu 53; cf. Vasmer, Gr., 136), cf. sl. sticharŭ.
Sursa: Dicționarul etimologic român

stihár1 (rar) (persoană) s. m., pl. stihári
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

stihár2 (obiect) s. n., pl. stiháre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

stihar n. primul veșmânt, în forma unei tunici undulătoare, ce preotul pune în timpul slujbei. [De origină slavo-greacă: lit. veșmânt de cântat stihurile].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

stihár n., pl e (ngr. stihári, vsl. stihárŭ, rus. stihárĭ, adică „veșmînt de cîntat stihurile„). Un veșmînt cu mînicĭ purtat de diacon la serviciu divin (îl poartă și preutu dar pe supt felon, și arhiereu pe supt sacos).
Sursa: Dicționaru limbii românești

STIHÁR1, stihare, s. n. Veșmânt lung și larg pe care îl poartă preoții ortodocși în timpul serviciului religios. – Din ngr. stihárion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

STIHÁR2, stihari, s. m. (Rar) Poet, versificator. – Stih + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

STIHÁR1, stihare, s. n. Veșmânt lung și larg pe care îl poartă preoții ortodocși în timpul serviciului religios. – Din ngr. stihárion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

STIHÁR2, stihari, s. m. (Rar) Poet, versificator. – Stih + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

stihár (-re), s. n. – Veșmînt, ornament liturgic. Mgr. στιχάριον, ngr. στιχάρι (Murnu 53; cf. Vasmer, Gr., 136), cf. sl. sticharŭ.
Sursa: Dicționarul etimologic român

stihár1 (rar) (persoană) s. m., pl. stihári
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

stihár2 (obiect) s. n., pl. stiháre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

stihar n. primul veșmânt, în forma unei tunici undulătoare, ce preotul pune în timpul slujbei. [De origină slavo-greacă: lit. veșmânt de cântat stihurile].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

stihár n., pl e (ngr. stihári, vsl. stihárŭ, rus. stihárĭ, adică „veșmînt de cîntat stihurile„). Un veșmînt cu mînicĭ purtat de diacon la serviciu divin (îl poartă și preutu dar pe supt felon, și arhiereu pe supt sacos).
Sursa: Dicționaru limbii românești

STIHÁR1, stihare, s. n. Veșmânt lung și larg pe care îl poartă preoții ortodocși în timpul serviciului religios. – Din ngr. stihárion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

STIHÁR2, stihari, s. m. (Rar) Poet, versificator. – Stih + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)