STÉREO subst., adj. invar. 1. Subst. Stereofonie. 2. Adj. invar. Referitor la stereofonie; cu proprietăți stereofonice. [Pr.: -re-o] – Din fr. stéréo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a STEREO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „solid”, „rigid”; „spațial”, „tridimensional”, „referitor la mai multe poziții în spațiu”. [Pron. -re-o-. / < fr. stéréo-, germ., it. stereo-, cf. gr. stereos – solid].
Sursa: Dicționar de neologisme
STEREO1- elem. „solid”, „în relief, tridimensional”. (< fr. stéréo-, cf. gr. stereos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
STEREO2 I. adj. inv. stereofonic. II. s. n. inv. (poligr.) stereotip (III). (< fr. stéréo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
stéreo (-re-o) adj. invar.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită STÉREO adj. invar. Referitor la stereofonie; cu proprietăți stereofonice. ◊ (Substantivat) Stereofonie. [Pr.: -re-o] – Din fr. stéréo.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)