STENAHORÍE s. f. (Grecism înv.) 1. Greutate în respirație, năduf; astmă. ♦ Fig. Stare de neliniște, de plictiseală. 2. Încurcătură, strâmtoare, nevoie materială. – Din ngr. stenohoría (pop. stenahoría).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a stenahoríe (-íi), s. f. – 1. Necaz, perplexitate. – 2. Neliniște, nemulțumire, indispoziție, apăsare. Ngr. στενοχωρία (Tiktin; Gáldi 256). – Der. stenahorisi, vb. (a goni, a încolți; a oprima), din ngr. στένοχωρῶ, aorist στενοχώρισα; stenos, s. n. (înv., opresiune), din ngr. στένωσις.Sursa: Dicționarul etimologic român
stenahoríe (înv.) s. f., art. stenahoría, g.-d. stenahoríi, art. stenahoríeiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită stenahorie f. fig. turburare sufletească, neliniște: dela o vreme îmi venise stenahoria AL. [Gr. mod.: lit. strâmtoare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
stenahoríe f. (ngr. stenohorià, strîmtoare, constrîngere, jenă. V. stenos). Vechstenahorie f. (ngr. stenohoriă strlm- toare, constrlngere, jenă, V. stenos). Vechĭ. Nevoĭe, ananghie. Azĭ iron. Turburare sufletească, întristare, depresiune morală, descurajare. Dispneĭe, stenos, greutate de a răsufla. V. siclet.
Sursa: Dicționaru limbii românești
STENAHORÍE s. f. (înv.) 1. Greutate în respirație, năduf; astmă. ♦ Fig. Stare de neliniște, de plictiseală. 2. încurcătură, strâmtoare, nevoie materială. – Din ngr. stenohoría (pop. stenahoría).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)