Am găsit 21 de definiții pentru cuvantul/cuvintele staroste:

STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. Persoană care conducea în trecut (în Moldova) un ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



staroste, starosti s. m. șef al unei bande de hoți.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

stároste, starosti, s.m. – Persoană care conduce ceremonia nunții: „Mai mare” (Papahagi). – Din sl. starosta (DEX).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

stároste s. m., pl. stárosti
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

staroste m. 1. od. pârcălab; 2. mai marele unei bresle; 3. Mold. și Tr. mijlocitor de căsătorii: bun staroste mi-am găsit CR. [Rus. STAROSTĬ, bătrân (adică om cu experiență)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

staroste m. (vsl. rus. stárosta, bătrîn, staroste, stárostĭ, bâtrîneață). Vechĭ. Pîrcălab. Decan, șef de breaslă. Azĭ. (Mold.Trans.). Pețitor, mijlocitor de căsătoriĭ. – Art. starostele nostru, în vechime și starostea nostru, ca popa nostru.
Sursa: Dicționaru limbii românești

STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. (în Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. Persoană care conducea în trecut (în Moldova) un ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

staroste, starosti s. m. șef al unei bande de hoți.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

stároste, starosti, s.m. – Persoană care conduce ceremonia nunții: „Mai mare” (Papahagi). – Din sl. starosta (DEX).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

stároste s. m., pl. stárosti
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

staroste m. 1. od. pârcălab; 2. mai marele unei bresle; 3. Mold. și Tr. mijlocitor de căsătorii: bun staroste mi-am găsit CR. [Rus. STAROSTĬ, bătrân (adică om cu experiență)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

staroste m. (vsl. rus. stárosta, bătrîn, staroste, stárostĭ, bâtrîneață). Vechĭ. Pîrcălab. Decan, șef de breaslă. Azĭ. (Mold.Trans.). Pețitor, mijlocitor de căsătoriĭ. – Art. starostele nostru, în vechime și starostea nostru, ca popa nostru.
Sursa: Dicționaru limbii românești

STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. (în Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. Persoană care conducea în trecut (în Moldova) un ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

staroste, starosti s. m. șef al unei bande de hoți.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

stároste, starosti, s.m. – Persoană care conduce ceremonia nunții: „Mai mare” (Papahagi). – Din sl. starosta (DEX).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

stároste s. m., pl. stárosti
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

staroste m. 1. od. pârcălab; 2. mai marele unei bresle; 3. Mold. și Tr. mijlocitor de căsătorii: bun staroste mi-am găsit CR. [Rus. STAROSTĬ, bătrân (adică om cu experiență)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

staroste m. (vsl. rus. stárosta, bătrîn, staroste, stárostĭ, bâtrîneață). Vechĭ. Pîrcălab. Decan, șef de breaslă. Azĭ. (Mold.Trans.). Pețitor, mijlocitor de căsătoriĭ. – Art. starostele nostru, în vechime și starostea nostru, ca popa nostru.
Sursa: Dicționaru limbii românești

STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. (în Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)