STANȚÁRE s. f. v. ștanțare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a STANȚÁRE s.f. v. ștanțare.
Sursa: Dicționar de neologisme
STANȚÁRE s. f. v. ștanțare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘTANȚÁRE, ștanțări, s. f. Acțiunea de a ștanța și rezultatul ei; ștănțuire. [Var.: stanțáre s. f.] – V. ștanța.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ȘTANȚÁRE s.f. Acțiunea de a ștanța și rezultatul ei. [Var. stanțare s.f. / < ștanța].
Sursa: Dicționar de neologisme
ștanțáre s. f., g.-d. art. ștanțắrii; pl. ștanțắriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ȘTANȚÁRE, ștanțări, s. f. Acțiunea de a ștanța și rezultatul ei; ștănțuire. [Var.: stanțáre s. f.] – V. ștanța.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
ștanțare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul ștanța
stanțare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul stanța