SPĂSÉNIE s. f. (Înv. și pop.) Atitudine de pocăință și de smerenie; atitudine de modestie și de nevinovăție (prefăcută). – Din sl. sŭpasenije.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a spăsénie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. spăsénia (-ni-a), g.-d. spăsénii, art. spăsénieiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
spăsénie f. (bg. spasenie, d. vsl. sŭpaseniĭe. V. spăsesc). Vechĭ. Mîntuire, salvare: spăsenia sufletuluĭ. Azĭ. Fam. Smerenie, atitudine plină de modestie și nevinovăție (maĭ ales prefăcută): de unde atîta spăsenie de tine ?
Sursa: Dicționaru limbii românești
spăsenie f. căință, smerenie: de unde atâta spăsenie ? AL. [Slav. SŬPASENIĬE, mântuire].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SPĂSÉNIE s. f. (înv. și pop.) Atitudine de pocăință și de smerenie; atitudine de modestie și de nevinovăție (prefăcută). – Din sl. sŭpasenije.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)