SOVÓN, sovoane, s. n. (Pop.) 1. Văl purtat de femei ca podoabă; spec. văl de mireasă. ♦ Pânză albă care se pune mirilor pe cap, la cununie. 2. Pânză cu care se acoperă trupul mortului; giulgiu. 3. (La pl.) Veșminte, podoabe de prisos; zorzoane. [Var.: zovón s. n.] – Cf. bg. savan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
sovón (-oáne), s. n. – 1. Văl. – 2. (Trans., Bucov.) Giulgiu. – Var. săvon, zovon, zăvon. Origine îndoielnică. Din ngr. σάβανον „giulgiu” (Cihac, II, 713), cf. alb., bg., rus. sávan pare dificilă fonetic. Ar putea fi contaminat cu zăbun, mai ales că Scriban dă diferite sensuri cu înțelesul de „îmbrăcăminte”. – Der. (în)sovoni, vb. (a se voala, a se acoperi cu un văl).Sursa: Dicționarul etimologic român sovón (înv., reg.) s. n., pl. sovoáneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită sovón n., pl oáne (indirect d. ngr. sávanon, gĭulgĭ; alb. bg. rus. sávan). Munt. est. Rochia pe care nuna o dăruĭește mireseĭ. Munt. vest. Basmaŭa care se pune pe fața mireseĭ cînd o leagă la cap (ChN. CL. 1910, 396). Ban. Serbia. Pînza pe care nuna o dăruĭește mireseĭ. Trans. Haĭne de prisos. – Și zovon (Od. Munt. vest) și zăvon. În Mold. zovon, gĭulgĭ. V. însovonesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sovon n. (Banat): V. zovon.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SOVÓN, sovoane, s. n. (Pop.) 1. Văl purtat de femei ca podoabă; spec. văl de mireasă. ♦ Pânză albă care se pune mirilor pe cap, la cununie. 2. Pânză cu care se acoperă trupul mortului; giulgiu. 3. (La pl.) Veșminte, podoabe de prisos; zorzoane. [Var.: zovón s. n.] – Cf. bg. savan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 